Activitatile din cadrul proiectului sunt structurate in sase pachete de lucru (WP), care se adreseaza unor componente specifice ale exercitiului de evaluare, la care se adauga pachetul de lucru focalizat pe management.
In cadrul WP 1, proiectul debuteaza cu o examinare a experientei de clasificare a universitatilor din Romania pe care o contrapune unei analize a practicilor similare existente pe plan international. Pe parcurs vor fi organizate doua ateliere de lucru de invatare mutuala in care discutia se va centra pe practicile internationale privind instrumentele de asigurare a transparentei.
Al doilea pachet de lucru, WP 2, este coordonat de European University Association (EUA) si are in vedere pregatirea implementarii metodologiei de evaluare a universitatilor:
- selectia expertilor care vor realiza evaluarile
- stabilirea echipelor
- elaborarea ghidurilor de evaluare
- desfasurarea a doua ateliere de lucru cu participanti din cadrul universitatilor
- desfasurarea a doua ateliere de lucru la care iau parte membrii echipelor de evaluare.
In cadrul WP 3 se are in vedere implementarea metodologiei de evaluare institutionala, in doua runde, la care participa in total 42 de universitati. Aceasta va debuta cu o etapa de autoevaluare, urmata de doua vizite in teren efectuate de echipele de evaluatori si finalizata cu elaborarea rapoartelor de evaluare.
Al patrulea pachet de lucru, WP 4, reuneste activitatile dedicate diseminarii rezultatelor partiale si finale al proiectului in vederea cresterii vizibilitatii si eficacitatii acestuia. Sunt planificate patru evenimente dedicate promovarii principalelor etape ale proiectului. De asemenea, pe baza celor doua runde de evaluare, se vor elabora rapoarte intermediare, sistematizate intr-un raport final, care urmeaza sa fie tiparite in limba romana si engleza in 1000 de exemplare.
In cadrul WP 5 se are in vedere dezvoltarea unei platforme IT care sa faciliteze desfasurarea evaluarii universitatilor realizata in cadrul proiectului si accesul la rezultatele acesteia. Platforma va fi integrata in Sistemul Informational Strategic pentru Invatamantul Superior si va contine componente bazate pe tehnologia web 2.0.
Al saselea pachet de lucru, WP 6, este dedicat coordonarii si organizarii tuturor activitatilor din cadrul proiectului.
WP 7 contribuie la facilitarea colectarii anuale a datelor necesare evaluarii universitatilor prin revizuirea criteriilor si indicatorilor inclusi in procesul de evaluare si prin dezvoltarea unei platforme de colectare a acestora. In final, in cadrul acestui pachet de lucru se va realiza evaluarea primara a universitatilor.